fbpx

Pentru ca..Targu Mures (pentru ca se poate!)

Ce putem face pentru orașul în care trăim?

Am ajuns să vizitez zilele astea, un oraș din Olanda, comparabil cu Târgu Mureș. La fel ca Târgu Mureș are împrejur câteva orășele și comune, legate practic de el. La fel ca Targu Mureș este străbatut de un râu comparabil cu râul Mureș.

maraton parc central Olanda 2014

Are tot cam 100.000 locuitori, are un parc industrial lângă, istorie, biserici și catedrale vechi, case vechi pitorești, pădure. Comparabil cu Târgu Mureș.

În multe altele nu se compară.

Prețurile sunt mai mari, o cafea e între 2 Euro și 4 Euro. O masă la un restaurant la intrarea în oraș e 15 EUR. Parcarea e 1 EUR/ora mai spre periferie și în centru e 2.6 Eur/oră.

Un oraș plin de turiști și de firme. De oameni bine pregătiți profesional care vor să stea în orașul lor pentru că le place cum e la ei. Firme profitabile care au angajați mulțumiți și sănătoși care merg în fiecare zi până la lucru cu bicicleta. Dacă angajații o duc bine, firmele o duc bine, dacă o duc bine firmele pot să ofere condiții mai bune angajaților. Și împreună construiesc o comunitate de care sunt mândri și în care vin turiștii să facă poze și să își lase banii, să plătească cafeaua din centru cu 4 Eur, mâncarea la restaurant de 20 Eur și camera la hotel de 60 EUR.

Și vin și firme care au auzit de oraș, pentru că prin turism, un oraș pe lângă bani câștigă și notorietate, expunere. Vin firme care investesc local pentru că vor să fie asociate cu imaginea orașului. Firme care creează locuri de muncă bine plătite.

Să recapitulăm: un oraș frumos, în care locuitorii se bucură de viață, în care turiștii vin și care și-a construit o imagine și infrastructura care atrage firmele să investească.

Și asta depinde de noi. Un oraș se construiește prin ce facem în fiecare zi. Târgu Mureș (includ aici, ca întodeauna Cristești, Ungheni, Sântana de Mureș, Sângiorgiu de Mureș, Corunca, Livezeni.. ) e un asemenea potențial oraș. Oraș din România, în care să îți placă să locuiești, pe care să vrei să îl vizitezi, în care vrei să investești. Să vrei ca reprezentant/firmă să iți legi brandul si produsele de Târgu Mureș. (Vezi și Newmarkt/Heineken, o bere cu vânzări naționale, produsă in Târgu Mureș).

Ce ne rămâne ?

Ne rămâne să ne bucurăm de avantajele din Târgu Mureș, de internetul gratuit oferit, de parcare păzită (la Via) , de prețuri mici la camere, la mâncare și la combustibil ieftin (Via). Ne rămâne să ne bucurăm de florile din centru, de catedrale și cetate. De parcuri, zoo, stranduri, strand termal. De teatre, de cinema 3D, cu prețuri încă mici. Ați fost prin alte părți, ați văzut că pentru aceleași servicii cu cele de la Complex Via de exemplu, prețul este mult mai mare.

Ne rămâne să ne asumăm că suntem în inima Transilvaniei, poarta de acces, locul de unde in 2 ore poți ajunge la Brașov sau Cluj sau Sovata.

Ne rămâne Peninsula 2014! 😉

Rămâne să vă bucurați de orașul în care trăiți sau pe care îl vizitați. Pentru că dacă toată lumea e mulțumită de prețul și serviciile noastre vor reveni, ne vom bucura și noi, va fi mai bine pentru toată lumea. E un Win Win (o situație în care toată lumea câștigă)!

Un pic mai bine

Ne rămâne ca fiecare firmă să ofere servicii cât mai bune, în fiecare zi, un pic mai bine. Fiecare facultate, fiecare club sportiv, fiecare spital si clinică. Fiecare locuitor, angajat, student sau pensionar. Fiecare să își facă orașul așa cum ar vrea el, în fiecare zi, un pic mai bine.

De observat cum e făcută șoseaua, cu sensuri despărțite, cu piste de bicicletă. Nu există blocuri pe ambele părți ale drumurilor pentru a nu se aglomera parcările. Pentru fiecare apartament sunt prevăzute prin proiect 2 spații de parcare (garaj+spațiu de parcare amenajat la strada). 

Atenție pentru sportul care poate fi practicat de oricine. În weekendul acesta a fost un maraton la care au participat cam 25.000 de oameni. Începeți să numărați! 🙂

Un pic mai puțină poluare, un pic mai mult mers pe bicicletă, un pic mai mult sport, un pic mai mult vizitat orașul ca un turist.

Și o cafea, la Via bineînțeles!
🙂 Alex, Venlo, Olanda, 02.04.2014

Pentru că se poate!

maratonisti de toate varsteleun oras din Olanda, comparabil cu Targu Mures

Dacă vreți să contribuiți cu un text, pe blogul www.complexvia.ro , vă rugăm să ne contactați pe adresa de email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *